03 octombrie 2013
BRANDUL SAPTAMÂNII: Centrul de Studii despre Bere

Un pas mare facut catre o piata a berii matura in Romania

Salutam ieri momentul istoric al apariţiei primului studiu despre efectele benefice ale berii asupra organismului uman finanţat de Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie şi realizat integral în România de către Monica Diana Bercea, doctorand în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.

Spunem că este un moment istoric pentru că, în sfârşit, România intra pe lista ţărilor care nu doar beau bere (suntem pe locul 7 în Europa la consum, aşa să ştiţi), ci chiar doresc să înţeleagă mai bine ce beau. Pentru că, din punctul nostru de vedere, lipsa de informaţie despre ce înseamnă cu adevărat această licoare minunată este o mare, mare problemă pentru cultura berii în România. Şi credem cu tărie că astfel de studii, realizate la modul profesionist, de către profesionişti români, cu fonduri româneşti o să fie cruciale pentru ceea ce ar trebui să fie o piaţă a berii matură, în sensul că oamenii o să înţeleagă mai bine berea şi beneficiile unui consum moderat asupra sănătăţii.

Echipa blogdebere.ro sprijină cu mare entuziasm astfel de iniţiative şi promitem să încercăm cât putem să promovăm rezultatele acestor studii, ca să audă cât mai multă lume despre faptul că berea e muuuuult mai mult decât ce ne grăbim să aruncăm pe gât într-o zi călduroasă de vară :)

I-am rugat pe Corina Zugravu şi pe Alin Popescu, preşedintele şi, respectiv, secretarul general al Centrului, să ne spună câteva cuvinte despre cât de important este acest studiu pentru ei şi pentru piaţa berii în general.

corina zugravuCorina Zugravu: Studiul pe care l-am prezentat astazi impreuna cu colegii de la Centru si cu bursiera noastra este o premiera si pentru noi, si pentru Romania. Este primul studiu care urmareste efectele berii asupra functiilor cognitive, prin intermediul unor metode ultramoderne apartinand domeniului neurostiintelor. Pentru mine este un prilej de bucurie personala, dar si un moment stimulativ pentru activitatea din viitor a centrului nostru. Azi am dovedit ca se poate, ca tinerii cercetatori romani sunt valorosi si capabili si ca, atunci cand exista o finantare adecvata combinata cu entuziasm si munca, rezultatele sunt de exceptie.

alin popescuAlin Popescu: Din punctul meu de vedere stabilim astăzi o dublă premieră – prima cercetare care are drept obiect de studiu berea, derulată în România, precum și prima cercetare care investighează efectele consumului moderat de bere asupra nivelului de memorie și atenție care folosește cele mai noi și moderne metode de investigare. Ma bucur ca am putut prezenta rezultatele acestui studiu si ca am facut un prim pas in demersul nostru de a sprijini tinerii cercetatori, demonstrand ca se pot obtine rezultate interesante si valoroase.

Despre Cristian China-Birta

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Înapoi la începutul paginii