short term loans
22 martie 2013
BRANDUL SAPTAMÂNII: Centrul de Studii despre Bere

Fotbal, bere şi grătar

Ca fetele, cum s-ar zice :D

Da’ să le luăm pe rând. Sâmbătă seară am văzut finala UCL. Noroc cu băieţii (şi fetele) de la Heineken că se mai adună şi blogdebere la un loc. Acum, na… Mie-mi place fotbalul şi-am aşteptat cu nerăbdare meciul toată săptămâna. Finala UCL s-a disputat între Bayern şi Chelsea, la Bayern pe tarla. Am ţinut cu nemţii. Nu pentru că-aş fi topită după ei, ci pen’ că nu-i diger p’ai lui Chelsea. Iar noi, fetele, ne-am obişnuit ca atunci când nu ne place ceva/cineva să ne obişnuim cu concurenţa. Să nu îndrăzniţi să mă contraziceţi, ştiţi că nu vorbesc prostii. Şi, ce-i drept, atunci când ne punem în cap să facem asta, o facem cu o pasiune nemaivăzută.

Astfel, am trăit meciul la intensitate maximă. Bine, nu tot meciul, că n-a fost cazul. Doar ultimele 10 minute din cele 90 regulamentare şi loviturile de la 11 metri. Inclusiv aia a lui Robben (aşa-i că nu ştiţi ce vorbesc eu aici?). În restul timpului am mai schimbat impresii despre Steaua – Dinamo, bere, locuri de bere, ce-au ăştia de mâncare, ce-avem noi prin frigidere acasă ş.a.

M-am bucurat maxim la golul lui Bayern, aproape am plâns la golul lui Chelsea (a se vedea mai jos), l-am înjurat pe Robben, da’ am plecat acasă împăcată: Drogba a meritat. Da’ numa’ el.

Recunosc cinstit, îmi place la fotbal cu băieţii; evit astfel întrebările deja (enervant de) celebre de genul: ‘de ce aleargă toţi dacă numa’ unul are mingea?’, ‘de ce a fluierat arbitrul?’, ‘cine cu cine joacă?’, urmată neapărat de ‘aşa, şi? cine-s ăştia?’. Heineken ne-a ţinut pe toţi aproape, iar la sfârşitul serii am fost toţi câştigători.

Prea repede a trecut noaptea şi prea obosită am ajuns a doua zi la Campionatul Naţional de Grătar Golden Brau. Unde mai pui că eu m-am dus pornită să fiu şef de galerie şi-am ajuns strigată în echipa şefului chinez. :)

Strategia echipei noastre a fost simplă: Chinezu trebuia să bea cât mai multă bere pentru a ne ţine moralul ridicat mie şi Andreei. Nu ştiu dacă al doilea coleg a încercat măcar să ţină pasul cu el sau şi-a dat seama rapid că n-are rost. :) Echipa ‘Goldens’, pentru că aşa ne-am proclamat, a pregătit un pui cu legume la grătar şi două sosuri demenţiale. Puiul a stat puţin la marinat în bere şi ceva condimente, iar pe grătar a fost foarte bine îngrijit de chinez. A fost stropit cu atât de multă bere, încât ne-am pus serios problema că am putea stinge grătarul. :) )

Nu-mi amintesc cine a câştigat (acum vă fac din ochi), da’ ştiu că puiul nostru a fost excelent; iar la creativitate i-am făcut praf. De departe, voi trebuie să înţelegeţi că ne-am distrat foarte bine; iar distracţia a fost atent susţinută de cei de la Golden Brau, care au aranjat inclusiv să nu plouă atunci când am început noi să ne pregătim de gătit.

Despre Alexandra Blas

Un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Înapoi la începutul paginii