Anul trecut, în noiembrie, Grupul Auchan a achiziționat de la METRO GROUP hipermarketurile real din Polonia, Rusia, România şi Ucraina. Acum văd pe retail-fmcg.ro că cei de la Consiliul Concurenţei analizează operaţiunea de concentrare economică prin care Auchan România SA preia controlul asupra real,- Hypermarket România SRL.
Teoretic, o astfel de ştire nu ar avea ce să caute pe un blog de bere. Dar, practic, are. Pentru că această achiziţie are mare legătură cu berea.
Cei care suntem căutători de bere bună şi diversificată, ştim că Auchan este de departe cel mai bine aprovizionat hipermarket din acest punct de vedere. Iar clientii fideli de real (printre care mă număr şi eu) şi care au legătură cu berea pot fi avantajaţi de această preluare. Pentru că Auchan o să vină în lanţul real şi cu sortimentele de bere pe care le are acum doar în lanţul propriu.
Aşa că, din perspectiva faptului că analiza Consiliului Concurenţei frânează un pic preluarea, adică nu o să avem repede bere multă în real, uite că are ce căuta ştirea asta pe un blog de bere
Comercial vorbind, nu este obligatoriu ca toate magazinele sa aiba aceleasi game. Mai mult decat atat, probabil unii furnizori nu vor mai putea face fata negocierilor cu Auchan avand in vedere noul numar de locatii.