Parerea unui blogger craiovean despre Trofeul de Table Ciucas

Dragoş este acel craiovean inimos care a răspuns apelului nostru pentru a găsi corespondent în Bănie pentru Trofeul de Table Ciucaș. Îi mulţumim foarte frumos pentru că a fost de acord să ne reprezinte la eveniment. Şi vă raportăm că a făcut-o cu mare cinste. După cum puteţi vedea mai jos

–––––––––

Sâmbătă dimineața, 24 august. Alarma sună parcă mai puternic ca niciodată, îmi ridic privirea din pernă și văd că ceasul se făcuse 10. O oră și jumătate de somn, atât apucasem. Morocănos, cu cearcăne la ochi și încă puțin buimac, dau să mă ridic din pat și să mă pregătesc. Deși era sâmbătă și deși eram încă în vacanță, trebuia să plec, doar promisesem. Primisem o invitație de a merge la un eveniment local, iar din moment ce mi-am propus să onorez toate invitațiile de acest gen ce le primesc, mai ales că nici nu sunt foarte multe în capitala Olteniei, nici pentru o secundă nu m-am gândit să ratez ocazia.

Am ajuns în Piața Prefecturii cu ceva minute înainte de 11, așa că m-am oprit pentru câteva momente și am privit îndelung întreaga perspectivă. Venise ceva lume, nici prea multă, nici prea puțină, parcă exact numărul potrivit. Și totuși, ce trebuie să fac eu aici ? Cum abordez eu toată situația? Ce pot eu să spun despre acest eveniment? Problema asta mă tot bântuise în ultimele zile. Nu am participat la multe evenimente în calitate de blogger, însă aș avea o idee despre ce se așteaptă de la mine și ce ar trebui să fac cam în orice situație. Un tur al unei fabrici de bere, un tur al unui oraș, un concert, o conferință, un test-drive, o invitație la o cafea, sunt toate situații blogger-brand pe care aș ști să le abordez, un turneu de table clar nu intră în aceeași categorie.

Cu toate astea, în fața mea era un cort imens în care se găseau o serie de măsuțe destinate jocului de table. A, și câteva zeci de persoane dornice de a-și arăta talentul și experiența. Am îndrăznit să fac câteva poze trofeelor ce urmau să fie acordate la sfârșitul competiției și m-am retras. Nu am urmărit meciurile disputate de sumedenia de oameni ce își doreau să-și arate talentul (că doar, așa cum am aflat zilele trecute, tablele nu sunt aproape deloc un joc de noroc, cel puțin în opinia celor ce au participat la competiție. Și cine sunt eu să mă îndoiesc de spusele lor ? ), nici premierea n-am urmărit-o, dacă a existat o astfel de ceremonie. Asta pentru că, după ce îmi revenisem din buimăcia celor 90 de minute de somn și deja îmi savurasem cafeluța, mă hotărâsem că evenimentul nu se reflectă în jocurile de table disputate între competitori, deși denumirea de “Trofeul de Table Ciucaș” poate sugerează contrariul, însă eu cred că turneul se referă la dragostea pentru table. Una destul de mare, și care nu ține cont de vârstă.

Așa că nu o să insist pe turneul propriu-zis, și nici pe câștigători (care, dacă vă interesează informația sunt următorii: Locul I -Iliescu Mihai, Locul II -Spiridon Bogdan, Locul III – Vanta Florea), așa că pentru astfel de detalii va trebui să citiți un articol scris de altcineva, eu prefer să rețin din această experiență dragostea pentru acest joc atât de simplu. Și un exemplu mai bun ca următorul pentru a o ilustra nu pot găsi. Printre jocurile ce-și propuneau să-i captiveze pe trecători, prin divertisment și chiar câteva premii, se numărau aruncatul covrigului, sfoara și o tablă imensă la care cu greu se puteau abține trecătorii din a privi sau chiar participa. Am rămas captivat de joc și de atmosfera strânsă în jurul său. Un băiat mai tinerel juca cu un domn ceva mai în vârstă, un duel disputat din plin, chiar cu întorsături de situație. Toți oamenii din jur contestau sau aprobau fiecare mutare a celor doi – “nu, trebuia să fugă, nu să-și facă porți”, “scoate-l ! scoate-l ! e singura șansă !” sau “3 duble consecutive. ce norocos, astea nu mai sunt table, dacă omul ăla are asemenea noroc” – și priveau cu atenție în continuare. Concentrați să vadă mutările cele mai bune și să-și dea seama de ce cel de juca alesese o altă opțiune decât aceea ce lor li se părea atât de evidentă. Partida s-a încheiat în cele din urmă, învingătorul fiind domnul mai în vârstă – o fi contat și experiența asta, dar ce a urmat mi-a pus un mare zâmbet pe față. Domnul acela a primit o tablă de joc micuță și un tricou ca premii pentru victoria obținută, iar cel tinerel rămăsese puțin deranjat de faptul că pierduse. Se vedea în ochii săi. Din moment ce pentru o altă partidă la tabla cea mare trebuiau să aștepte după cei ce și ei la rândul lor își așteptaseră rândul, o singură opțiune mai rămăsese: cei doi s-au așezat la o măsuță de la terasă și au dat drumul la zaruri. Revanșa ! Și dacă nici asta nu înseamnă dragoste pentru un joc atât de drag multora dintre noi, poate încă din copilărie, păi atunci nu știu ce înseamnă cuvântul ‘dragoste’…

Felicitări celor de la Ciucaș pentru o organizare tare bună ! Felicitări câștigătorilor turneului ! Dar și tuturor celorlalți participanți, și chiar și celor ce s-au oprit pentru câteva momente pentru a admira jocurile de table ! Felicitări tuturor ! Ați arătat o dragoste față de un joc pe care mulți nu îl consideră prea important, ci doar ca o pierdere de timp în momentele cu adevărat plictisitoare, iar eu mă simt nevoit să-mi cer scuze pentru că am avut până în acest weekend aceeași concepție.