Ursus nu și-a uitat concitadinii, chiar dacă și-a mutat fabrica de bere, și, alături de Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj, a desemnat câștigătorii celor 10 burse URSUS “Studenți pentru ComunitateDiana Klusch”, burse de 400 de lei pe lună care se acordă pe durata anului universitar octombrie 2012 – iunie 2013. Programul, aflat la a doua ediție și cu 75 de dosare depuse de studenţi aflaţi în anul I de master sau în anul terminal al studiilor de licenţă, recompensat studenţii excepţionali care au obţinut minim 9 ca medie generală pe ultimul semestru încheiat. În acelaşi timp, candidaţii au trebuit să-şi demonstreze ambiţia de a-i inspira pe membrii generaţiei lor prin implicarea în organizaţii non-profit sau în proiecte de voluntariat organizate în folosul comunităţii din Cluj. Cei zece bursieri s-au implicat în ultimul an în activități de voluntariat alături de organizații din domenii ca educație, social, sănătate, economic, artă și multiculturalitate sau promovarea voluntariatului.
“Suntem mândri că an de an descoperim tineri minunați care se implică activ în viața comunității, iar exemplul pe care ei îl dau merită urmat și de colegii lor. Ne-am propus prin acest program de burse să încurajăm inițiativele de voluntariat care să contribuie la dezvoltarea unui oraș de suflet și cu tradiție pentru noi și care pot, prin puterea exemplului, să-i inspire și pe cei din jur. Prin activitățile Ursus Breweries în Cluj-Napoca, încercăm să contribuim alături de tinerii inimoși și cu inițiativă, la dezvoltarea comunitații locale”
a declarat Diana Klusch, Director Corporate Affairs Ursus Breweries.