Eu sunt Alexandra şi îmi place berea

Autor: Alexandra Blas 31 martie 2012 în Fetele și berea 2 comentarii

Când mi s-a propus să scriu pe blogdebere.ro despre femei şi bere eram pe-o bancă-n Moghioroş, cu o bere-n mână. M-am bucurat teribil; o dată pentru că puteam să scriu exact aşa cum îmi vine şi apoi, pentru că puteam să-i vorbesc (în sfârşit) mamei despre bere fără să o supăr. Iar astăzi vorbim despre mine.

Toţi apropiaţii ştiu că în materie de alcool aleg întotdeauna berea. Bere înainte de orice altceva, bere după tequila, berea rece dimineaţa în ‘excursii’, bere când ieşim la suc, bere la meniul de crispy strips, bere lângă floricele la românii au talent, bere la film, bere dimineaţa pe plajă, bere după zilele lungi de muncă, bere de sete, bere de poftă, bere pentru alinare, bere pentru că nu faci pietre la rinichi, bere după mişcare, bere pen’ că-i bună!

Poveştile mele cu şi despre bere mi-s foarte dragi şi-o să-ncep să vi le spun şi vouă zilele ce urmează. Relaţia mea cu berea este una de lungă durată, avem grijă una de cealaltă (eu o păstrez rece, ea mă binedispune), ne susţinem reciproc (ea mă susţine de fiecare dată când apelez la ea, eu o susţin pe blog) şi avem încredere una în cealaltă.

Prima chestie pe care o reţin legat de bere e că venise tata la oneşti şi am ieşit la o pizza. Era o pizzerie undeva pe la intrarea în parc, ulterior transformată în cofetărie, restaurant şi, în ultimă fază, bancă! şi aveau terasă, era vară. Tata-şi comandase bere, eu mă uitam galeş la el.. Eram suficient de mică încât să n-am voie decât un gât, de poftă. Ca să nu mă dau totuşi cu fundul de pământ (aveam antecedente), mi-a comandat un Schlossgold; tare mândră eram eu, cu paharul meu de bere. Şi de acolo a pornit totul.

În weekend-uri mergeam la bunici şi bunicul era şi el amator de bere. Şi-mi mai scăpa şi mie câte-o juma’ de pahar, de poftă. Şi aşa, am băut prima oară Harghita la sticlă de sticlă de 1 l (parc-aşa era). Tot cu bunicul am băut prima oară Ciuc, Ciucaş, Bergenbier şi Golden Brau. Apoi m-am făcut mai mare şi-am început să merg în vacanţe la tata, la Bucureşti. Şi era vară, cald în casă şi-am băut prima oară Neumarkt. Mă, era bună. Nu ştiu dac-au stricat-o acuma, da’ atunci era tare bună pentru o bere la bidon.

Am ajuns şi la liceu (asta se întampla în 2004; am stabilit deja că ştiu prea multe pentru vârsta mea) şi-am început să mai ieşim, între colegi/prieteni, la fiecare sfârşit de săptămână. În clasa a 10 – a începusem să bem Skol la halbă şi eram tare interesanţi; ulterior ne-am dat pe bere la sticlă. Aşa am început să beau Beck’s, Holsten, Silva, Tuborg, Gosser, Timişoreana şi Stejar.

Şi-am ajuns şi la Bucuresti, în 2008. Şi-am început, ca fetele, să scoatem nasu’-n lume. Şi-am început, aşa cum probabil intuiţi, cu ieşiri în club a, fire şi el comandante. Viaţa noastră devenise mai frumoasă, iar berea se făcea tot mai bună. Carlsberg, Corona, Stella Artois, Salitos, Bavaria, Ursus sau Redd’s (mult prea rar), toate erau mai bune decât ce ştiam noi la Oneşti. Tot în 2008 am fost şi la Londra. Acolo am descoperit Newcastle şi tare mult mi-a plăcut. Tot acolo am băut guinness la draught; bună, mă! bună!

Tot primul an de facultate a adus şi Heineken-ul. Credeam că nu se poate mai bine de atât, nu puteam concepe să mai pun gura pe vreo altă bere (copil, da..). da’ în 2009 am ajuns la Amsterdam. Pentru că nu se putea altfel, primul lucru pe care l-am pus în gură pe pământ olandez a fost un Heineken la draught. Şi-am zis: Tati, asta bere! Nu ce ne vând aştia la Bucureşti. Faptul că Heineken-ul de la ei nu era acelaşi cu cel de la noi a fost cea mai mare dezamăgire în materie de bere. Da’ a trecut relativ repede, pen’ că, în următoarele zile am descoperit că există bere mai bună chiar decât Heineken-ul lor la draught. Mâncând cartofi prăjiţi la cornet şi hering crud cu ceapă şi castraveţi muraţi, am degustat aşa: Amstel, Jupiler, Leffe, Krusovice, Chimay, St Bernardus şi încă alte beri pe care jur că nu-mi amintesc cum le chema. Da’-mi amintesc că erau bune.

De atunci am început să fac mofturi la bere. Pen’ ca am văzut că sunt multe. Şi bune. Dintre alea de le-am băut la noi, de import, încă-mi plac: Budweiser, Desperados, Efes, Bud Light, Dab, Clausthaler (vara, când e de treabă prin curte). Nu pot cu Birra Moretti, Peroni sau Bavaria şi nici nu înţeleg de ce le bea cineva. Am încercat şi Tsingtao, dar nu m-a dat pe spate.

În 2010 am băut pentru prima dată Pilsner Urquell, la draught, în aeroport în Praga. Tot în 2010 am descoperit, din întâmplare, Paulaner. Şi de atunci am încetat să-l mai caut pe Făt-Frumos!!! Eram în Rusia, la Sankt Petersburg şi-am băut Paulaner nefiltrată, la draught. Un fel de ‘mai bine de atât nu se poate’. Şi mergea după vodkă, exact cum mergea Heineken după tequila. În materie de bere, Paulaner a devenit, în ceea ce mă priveşte, un fel de Doxa când vorbesc de ceasuri, BMW când vorbesc despre maşini, Al Pacino când vorbesc de actori şi lista poate continua. Şi-n mod normal, va continua!