Guest post: Berea vieții

Moldoveanul cel mai drag mie ne-a scris în stilul lui inconfundabil despre cât de mult înseamnă o bere, mai ales o nefiltrată. L-aș citi pe omu’ aista toată ziua – Alexandru Tabalae  aka  Injineru’

“Abejow, Ale, Alu, Alus, Beer, Beier, Bejau, Beoir, Bere, Bia, Biar, Bier, Biere, Biero, Biiro, Bir, Bira, Birah, Bire, Birra, Birre, Biya, Biyar, Bjor, Cerveja, Cervesa, Cervisia, Chang, Garagarnoa, Garejure, Immiaarag, Labiera, Maekju, Oke, Olu, Olut, Pia, Pijiu, Pivo, Piwo, Pombe, Sor, Öl cam așa poți să-i zici în țâșpe limbi, berii. Personal să zicem că am atins doar Beer, Bere, Bier și Pivo (liubim Pivo după cum m-a învățat fratele meu nădlăcan).

Zilele astea am tot văzut postări legate de bere și cât de specială e băutura asta pentru toată lumea. Țin din capu’ locului să menționez că nu beau bere ca animalu’ pentru că mă transform într-un balon și doamne fer’ să dau p-afară dar nu pot refuza neam o nefiltrată. Din acest motiv tre’ să vă zic cum…

Oneștean fiind nu mă scăldam în vreo vană cu bani motiv pentru care nu eram adeptul ieșirilor decât cu o mică excepție: „Bă, bem și noi o bere”. Cum naiba să zici nu la 3.5 lei sticla?! Tre să fii un pic nebun. Ei bine azi așa, mâine așa și moldoveanu a plecat în civilizație la Iașov unde a descoperit că pe lângă berea cu bule și gust amărui (blonda) și cea neagră (pe principiul ai ochii ca cafeaua dar… știți voi) mai există încă un tip… Dulceagă, bună de-ți venea să plângi lângă halbă, răcoritoare, deloc scumpă și (sunet de tobe) nu te umflă precum cimpoiul unui scoțian… da era chiar ea: nefiltrata. A fost dragoste la prima sorbitură și de atunci am rămas oarecum nedespărțiți. Într-una dintre incursiunile mele în orașul natal am fost la ceva „restaurant” (la michele sau ceva de genul). M-am rugat la măicuța cu pruncul în brațe să găsesc „delicatesa” în meniu. N-a fost să fie dar nu am renunțat și am chemat-o pe domnișoara ce-și translata fizicul derutant printre mese:

- Nu vă supărați

- Da, spuni

- Bere nefiltrată aveți?

Ochii exoftalmici mi-au răspuns la întrebare. Domnița nu auzise veci pururi de așa ceva deci clar nu aveau. Băi, așa de supărat n-am fost nici măcar când nu am apucat să pup moaștele sfântului Ambrozie făcătorul de minuni. (măcar de făcea o minune să-mi apară un Paulaner pe masă).

Câteva luni mai târziu la intrarea aceluiași restaurant zăcea o pancardă din aia triunghiulară pe care scria cât casa Presei Libere (știu pentru că se vedea și pe Gugăl maps) un nume ciudat de lung pentru o bere. Cu toate astea în titlu apărea weiss ceea ce însemna că, da (urale, clopote de biserică) berea nefiltrată a ajuns și în minunatul oraș de pe valea Trotușului.”