Întotdeauna mi-a plăcut luna decembrie pentru că întotdeauna ne amintește să fim oameni, pentru că redescoperim bucuria de a primi și bucuria de a dărui, pentru că ne reunim cu oamenii dragi, pentru că toți uităm de grijile anului ce-a trecut și-l sărbătorim pentru momentele frumoase ce ne-au presărat de-a lungul lui, pentru că ne umplem de speranțe și energie pozitivă pentru anul ce vine.
E o realitate crudă să-ți amintești că toate necazurile tare sunt de fapt nimicuri, iar în lume sunt oameni care au o viață mult mai cruntă ca a ta. Nu-i putem ajuta noi pe toți, dar toată energia consumată pentru a-i pune un zâmbet pe chipul unui copil mai puțin fericit de soartă nu este energie consumată în van. Poate-s prea romantic eu, dar există un echilibru în natură, iar fericirea unui copil se înfăptuiește în timp în energie pozitivă și lumea devine mai bună. Zâmbetul lui îi poate decide viitorul și lucrurile frumoase pe care le va face.
Marți, 4 decembrie, poți schimba lumea cu un efort infinit de mic. Vino la #ReloadedSmile, un eveniment caritabil de mare angajament organizat de a noastră expertă în bere Alexandra Blaș și Loredana Pricopie la Open Pub, dedicat așezământului social Sfinții Arhangheli “Mihail și Gravril”, din comuna Slobozia de Giurgiu, și poți ajuta copiii de acolo să își schimbe viitorul și implicit lumea – hai să-i facem să zâmbească!
Nu vei regreta deloc participarea ta, căci zâmbetele-s promise și pentru tine. Alexandra și Loredana sunt înzestrate cu darul de a înveseli lumea, ba cu prăjituri, ba din vorbe, ba prin simpla lor prezență, căci lângă așa fete energice și pline de viață oricum nu reziști să rămâi posomorât. Dacă le cunoști sigur ți-au înveselit ziua la un moment-dat. Gândește-te acum că poți lumina la fel de mult ziua unui copil. E șansa ta să îndeplinești un adevărat miracol al Crăciunului.
Alexandra și Loredana au avut grijă să te umple și pe tine cu energie și au organizat un adevărat program de distracție al cărui maestru de ceremonii este chiar zâmbărețul nostru, Chinezu. Îți sunt promise melodii ale trupei The Speakers, caricaturi ale maestrului Gogu Neagoe, picturi care să-ți încânte ochii de la Cladiu Diac și baterii încărcate care să te țină pân la anu’.
Intrarea este începând de la 10 lei, iar toți banii strânși vor fi donați copiilor de la șezământului social Sfinții Arhangheli “Mihail și Gravril”. Hai să bem o bere și să ne înveselim nițel, să povestim și să fericim niște copii. Promit că bere mai bună n-ai să bei în viața ta ca aceea pe care o bei după ce ai pus un zâmbet pe chipul unui copil.
au, ce frumos ai scris:)
+1! multumim, stimabile