20 aprilie 2013
BRANDUL SAPTAMÂNII: Centrul de Studii despre Bere

Hardocore IPA – o bere așa cum îi spune numele

Ieri am trecut pe la Beer O Clock să iau niște bere pentru un prieten (că tot îi lăudasem Schneider Tap 2, așa că m-a rugat să îi fac rost :D ). Și dacă tot am ajuns pe acolo, am zis să iau și ceva în premieră la degustare, așa că șeful Ion Petre mi-a înfipt în mână o Harcore IPA, meșterită de cei de la Brew Dog. Ajuns acasă, mai pe înserate, m-am pus pe degustat.

Că cei de la Brew Dog au un marketing excelent, se vede și în cazul acestei berei, încă de la design și de la copywriting. Căci totul este făcut să potențeze marcajul cu 9,2% alcool, ca un fel de semn de atenționare pentru cei mai neobișnuiți cu astfel de tării :D

La miros, Hardcore IPA nu te lovește deloc, așa cum de așteptati. Ba chiar dimpotrivă aroma de fructe este intesificată de tăria specifică. Iar la culoare, asta da, este un foarte frumos spectacol (mai ales pentru mine, însetatul, într-o zi teribil de caldă din București :D ). Dar cu ce te lovește cu adevărat este gustul, pentru că este o rezolvare foarte bună de arome pentru a masca puțintel (dar în sensul bun) gustul alcoolului. Una peste alta, o bere pe care o recomand celor care vor să încerce ceva nou, dar nu să sară prea rău pârleazul :)

 

Despre Cristian China-Birta

2 comentarii

  1. Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.

  2. atata vreme cat copiii pentru care desenati au peste 18 ani, suntem fericiti sa va avem printre cititori :)

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Înapoi la începutul paginii