Mă credeți sau nu, scriu această postare cu ceva emoții. Căci i-am rugat pe cei doi tovarăși de mai jos să îmi spună de ce au acceptat colaborarea cu această ispravă tare faină numită blogdebere.ro. Iar răspunsurile lor, pe care le puteți vedea mai jos, m-au cam emoționat, recunosc Înainte de a vă lăsa să citiți ce au zis ei, aș vrea să vă spun și eu, în calitatea mea de inițiator al proiectului, că vreau ca acest blog să devină nu doar cel mai tare blog de bere de pe la noi, ci locul unde toți iubitorii și amatori de bere să găsească informațiile de care au nevoie, unde să povestească între ei, să se lege prietenii, să avem o comunitate de oameni corespunzători când vine vorba de această licoare extraordinară Căci avem planuri mari cu blogdebere.ro și vrem să vi le împărtășim încet încet și vouă Acestea fiind zise, dau întâi cuvântul Alexandrei Blaș, cea care se ocupă într-un mare fel de secțiunea ”Fetele și berea”. Dacă nu ați citit până acum textele ei, eu zic să dați un ochi După care are cuvântul project managerul Sorin Neagu, despre care zic doar că mă bucur tare că a acceptat propunerea mea de colaborare
Alexandra Blaș – blog / twitter / facebook
Eu îmi amintesc şi-acum cu câtă emoţie am trimis email-ul cu care spune Chinezu că i-am făcut ziua. Cu aceeaşi emoţie am citit şi email-ul în care îmi propunea secţiunea proprie, ‘Fetele şi berea’. Cum nu te întâlneşti cu aşa ocazie de prea multe ori în viaţă, am zis un ‘Da’ cum probabil voi mai spune doar la Starea Civilă (să nu uităm totuşi că sunt femeia visurilor oricărui bărbat, cel puţin după spusele unora dintre cititori).
Faptul că secţiunea ‘Fetele şi berea’ e pe mâna mea e de bine, vă spun fără modestie. Chiar dacă-i spune ‘Fetele şi berea’, ştim cu toţii că e utilă atât pentru doamne şi domnişoare, cât şi pentru stimabilii noştri domni. Astfel, eu mi-am propus următoarele: vreau ca fetele cărora deja le place berea măcar cât îmi place mie să afle unde merge-un Girls’ night out cu bere bună, ce şi cum gătim cu bere şi ce alte beneficii (testate, evident) putem obţine de la draga noastră bere.
Vreau ca fetele care acum nu beau bere să înţeleagă că: berea nu îngraşă (băută în cantităţi decente), că nu e grotesc să ieşi de la birou într-o rochiţă şi în drum spre casă să bei o bere la halbă cu cele mai bune prietene şi că nu-i nimic golănesc în a bea bere şi a te uita la un meci de fotbal. Domnii noştri trebuie să înţeleagă că unora le place… berea, că vrem ca atunci când ieşim împreună să nu ne mai rugaţi să conducem la întors, că putem trăi cu fotbal, bere şi seminţe dacă ştiţi cum să ne învăţaţi, că şi noi avem dreptul să râgâim după juma’ de halbă de bere băută pe nerăsuflate şi că berile aromate NU s-au inventat pentru noi! Între toate acestea, o să mai scap probabil ceva povestioare de la bere, evident din categoria celor care merită şi pot fi transcrise.
O să vă povestesc şi despre berile pe care le încerc, aşa cum mă pricep eu mai bine. Şi-o să mă pricep din ce în ce mai bine, it’s a promise! De acum, va fi aşa: Toţi pentru unul, bere pentru toţi! Bine?
Sorin Neagu - twitter / facebook
Proiectul Blog de Bere m-a atras încă din titlu, vorba aia “you had me at beer”, dar când am văzut că își caută și colaboratori mi s-au făcut ochii cât cepele. Apăi cine-a mai auzit de ocupația asta până acum, adică asta cu detaliatul berii?! Că no, pan’ la urmă berea-i treabă serioasă și a fi colaborator al proiectului Blog de Bere poate fi privit că un job full time, dar e visul oricui ca atunci când te trezești cu-o bere în față să constați că tu de fapt ești la “muncă”.
Sună a teleshopping, dar totul a fost făcut posibil datorită internetului, treaba asta făină care conectează oameni și opinii, care transformă visuri în realitate și care alungă ocupațiile vechi și monotone înlocuindu-le cu altele noi și teribil de faine. Și uite așa am intrat cu capul înainte sperând să fiu absorbit de acest univers superb care se învartește în jurul berii, instrument social la rândul ei, unul care, precum internetul, dar cu mai multă istorie în spate, conectează oamenii, leagă prietenii și-i fain din cale-afară.
Pan’ la urmă asta-i berea, mai puțin o băutură puțin amăruie și bună rece, ci mai mult un laitmotiv al veseliei și socializării, un magnet de povești și experiențe, un crez care apropie și rareori dezbină, numitorul comun în mai toate culturile de pe acest glob.
Pe zi ce trece mă conving tot mai mult că acest proiect va fi un adevărat succes din două motive: are doi oameni geniali şi minunaţi, Sorin şi Alexandra; iar Chinezu, unul, dacă nu chiar unicul, care ştie că atunci când ai o idee trebuie să o pui în practică !
Felicitări vouă şi mult succes !!!!
Multumim! sa fie intr-un ceas bun
@Monica Sibisteanu
Bine, draga, bine, te-am inscris pe lista de prieteni de bere, da? )
Multumim frumos pentru cuvintele frumoase si adevarate