Da, a venit momentul ăla ciudat când un ministru se ambiționeaza să scumpească bere prin taxe adiționale.
•
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi a anunţat astăzi că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool, susţinând sus și tare că cele două-s nesănatoase. Apăi cu taxa pe fast-food sunt întru totul de acord, da’ cu taxa de bere clar nu-s pe aceeași pagină cu domnul ministru.
Pe Blog de Bere am tot postat, în nenumarate ocazii, că berea-i sănătoasă. Sunt de acord că excesele de orice fel nu-s sănătoase, dar berea, consumată responsabil, nu dăuneaza organismului, ba din contra - aici spuneam/de fapt Discovery spunea cum berea a făcut din noi oameni civilizați, aici am scris cum că berea te face mai deștept, aici aflăm căt de bine face berea la organism, iar aici aflăm că berea-i bună până şi la răceală.
Sunt atâtea argumente care să susțină cât de bună-i berea încât cred că am să fac și-o categorie separată pe Blog de Bere numai despre cât de sănătoasă-i berea, pronind de la articolul acesta, prilej de a îl invita pe domnul Ministru al Sănătății Vasile Cepoi să fugă cu un ochi pe categoria respectivă ca să se convingă singur, ba chiar să se documenteze pentru respectivul proiect de lege.
Dacă mă gândesc bine, chiar o să numesc categoria respectivă fix aşa: Taxa pe Bere Vasile Cepoi. Aşa cresc şansele ca oricine caută pe google informaţii despre noua taxă pe bere, ori despre domnul Ministru al Sănătăţii, va găsi informaţii despre cât de sănătoasă-i berea de fapt, despre cât de bine face economiei şi nu numai.
•
Aş dori sa-i reamintesc domnului ministru că aproximativ aceeaşi manevră a încercat-o şi premierul britanic David Cameron când a anunţat că va impune un preţ minim pe alcool, motivul învocat fiind acela că beţiile în masă ar fi cauzate de preţul prea scăzut al berii. A fost întâmpinat si dânsul de critici, în special de microproducătorii de bere, pentru care măsura creşterii preţului minim i-ar fi băgat în faliment cu siguranţă.
Le sugerăm ambilor miniştrii să investească în sistemul educaţional. Mai bine să educi decât să distrugi o forţă economică precum este berea. Decât să ataci buzunarul unor compatrioţi şi-aşa ingenunchiaţi de criză, decât să inhibi spiritul antreprenorial din cei ce vor să înfiinţeze sau au înfiinţat deja microfabrici independente de bere, decât să critici consumatorul sau producătorul, mai bine investeşte pe termen lung în educaţie, fă o campanie de conştientizare a efectelor consumului în exces şi iresponsabil de bere, ambele metode fiind productive şi de lungă durată, nu de moment şi nocive precum această taxă de bere, care n-ar rezolva oricum problema decât pe termen scurt şi ar dăuna mult din punct de vedere economic fiind încă o altă măsură necalculată care ar speria orice demers spre un climat economic sănătos, inhibând o piaţă în creştere, precum a fost stabilit în urma unui studiu al Asociaţiei ¨Berarii României¨.
E an electoral, domnule Vasile Cepoi. Dumneavoastră aşa ne arătaţi că vă preocupă interesele alegătorilor? Nu suntem deloc plăcut impresionaţi.
Il felicitam pe domnul ministru Vasile Cepoi ca se gandeste la sanatatea noastra nu la banii pe care i-ar putea incasa aratand ca se gandeste la sanatatea noastra.
As prefera sa fie mai atent la conditiile de transport si depozitare ale berei, decat la taxe pentru colectare de fonduri pentru borduri.
@Tudor
Domnul ministru nu are treaba cu berea, ci cu banii pe care i-ar putea incasa din bere. Adica nu din bere, ci din sanatatea noastra.
Pe când taxa pe apă plată ? Căci în direcţia aceea ne aflăm ! Sau pe Coca-Cola. Dar oare consumatorii de Coca-Cola sunt mai mulţi decât consumatorii de bere? Hmm..nu cred !
Jalnic şi patetic !
Noi taxe şi noi împrumuturi , dar România tot nu are bani pentru proiecte culturale, pentru programe de sănătate. Oamenii bolnavi au nevoie de campanii pe Facebook ca să facă rost de bani necesari pentru operaţie ..
Salut mi-a placut articolul tau, am si eu unul referitor la faimoasa taxa numai ca pe mine m-a interesat mai mult shaorma
http://delabirou.blogspot.com/2012/05/taxa-pe-shaorma-si-bere.html
Pe noi taxa pe bere ne doare orice, pan’ la bere…