Tuborg Christmas Brew revine și anul acesta

Povesteam cu niște prieteni că, deși suntem mari consumatori de bere, parcă simțim că vine Crăciunul când vedem reclama aia la Coca Cola cu ”Sărbătorile vin” sau ceva de genul :) Așa e și cu Tuborg Christmas Brew. Pe care ne așteptă să o vedem an de an cu ambalajul ei albastru. Hai recunoașteți că dacă sunteți băutori de bere vă luați una, așa măcar să intrați în spiritul sărbătorilor :D

Iar la propunerea lui Florea Cristian, hai să ascultăm și melodia de mai jos :) )

Mai jos comunicatul oficial.

Respectând tradiţia începută acum 12 ani, ediţia limitată dedicată sărbătorilor de iarnă Tuborg Christmas Brew se lansează şi anul acesta, în prima săptămână a lunii noiembrie. Având  un gust mai puternic şi mai aromat, Tuborg Christmas Brew va fi disponibilă în variantelesticlă de 0.33l, doză de 0.55 L, pachet de 4 doze 0.55L şi six packsticle.

„Deşi este o ediţie limitată realizată special pentru perioada Sărbătorilor, Tuborg Christmas Brew este o bere care se bucură de succes atât la nivel internaţional, cât şi în România. În Danemarca, ţara sa de origine, se află pe locul 4 din punct de vedere al vânzărilor, fiind depăşită doar de beri disponibile tot anul. In România, Tuborg Christmas Brew reprezintă aproximativ 40% din volumul de vânzări al mărcii Tuborg în lunile noiembrie şi decembrie, ceea ce înseamnă că publicul român aşteaptă cu nerăbdare perioada Sărbătorilor pentru a se bucura alaturi de Tuborg  Christmas Brew” a declarat Doron Zilberstein (Vice Presedinte Marketing, URBB).

Petrecerile Tuborg Christmas Brew încep şi anul acesta, aşa cum a fost deja publicul obişnuit, în prima vineri a lunii Noiembrie (4 Noiembrie) şi vor continua timp de 10 săptămâni de acum încolo. Caravana Tuborg Christmas Brew va pleca din Bucureşti, din Centrul Vechi şi va ajunge in 60 de locatii din mai multe oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Iaşi, Galaţi, Braşov, Sibiu si Ploieşti oferind consumatorilor posibilitatea de a se bucura de primele sticle Tuborg Christmas Brew oferite cadou de crăciuniţele albastre.

Caravana Tuborg Christmas va fi alcătuită din traditionalul camion Tuborg Christmas Brew, alături de modernele şi noile maşini albastre SsangYong Korando ce vor transporta crăciuniţele.

„De-a lungul anilor, Tuborg Christmas Brew a devenit sinonimă cu petrecerile de Crăciun aşa că anul acesta, prima petrecere dedicată sărbătorilor de iarnă va fi realizată, evident, sub egida acesteia. Îi aşteptăm  vineri, 04 noiembrie, pe bucureşteni, în Centrul Vechi, să se bucure de o bere bună şi de multe suprize” a declarat Radu Vlăduţ, Tuborg Party Manager şi responsabil cu distracţia în cadrul petrecerilor Tuborg Christmas Brew.

Având un conţinut de alcool de 5.6%, Tuborg Christmas Brew este o bere brun roscată, produsă din trei tipuri de malţ, având o aromă distinctă de lemn dulce. Reţeta sa a fost inventată în 1981, de către maestrul berar Per Krieger Lassen, prin amestecarea a trei tipuri de beri distincte. Aflată de peste 27 de ani în topul preferinţelor băutorilor de bere din Danemarca, locul în care a fost produsă pentru prima dată în lume, Tuborg Christmas Brew a creat tradiţia lansării simultane a ediţiilor din România cu cele din Danemarca, Germania,Rusia şi alte ţări europene.

3 comentarii la “Tuborg Christmas Brew revine și anul acesta

  1. Pingback: De ce sunt editiile limitate atat de... limitate? | Florea Cristian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>