Blog de Bere » barmaniada barista 2012 http://blogdebere.ro Fri, 20 Sep 2013 06:20:37 +0000 ro-RO hourly 1 http://wordpress.org/?v=3.5.2 Barmaniada 2012 – Etapa de Mixologie http://blogdebere.ro/evenimente/barmaniada-2012-etapa-de-mixologie.html?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=barmaniada-2012-etapa-de-mixologie http://blogdebere.ro/evenimente/barmaniada-2012-etapa-de-mixologie.html#comments Mon, 26 Nov 2012 10:50:06 +0000 Sorin Neagu http://blogdebere.ro/?p=5371 Săptămâna trecută, la Palatul Ghika, s-au încheiat Etapele de Mixologie și Barista din cadrul celei de-a patra ediții BARMANIADA. Barmani din toata țara și-au demonstrat talentul și pregătirea, reuşind să scoată în evidenţă aroma şi calităţile cafelei şi mixând ingrediente inedite în crearea unor cocktailuri concept care au impresionat juriul şi publicul.

The post Barmaniada 2012 – Etapa de Mixologie appeared first on Blog de Bere.

]]>
Săptămâna trecută, la Palatul Ghika, s-au încheiat Etapele de Mixologie și Barista din cadrul celei de-a patra ediții BARMANIADA. Barmani din toata țara și-au demonstrat talentul și pregătirea, reuşind să scoată în evidenţă aroma şi calităţile cafelei şi mixând ingrediente inedite în crearea unor cocktailuri concept care au impresionat juriul şi publicul.

Despre etapa de cafea a scris aici, foarte inspirat, colega Alexandra. Eu vă voi povesti despre etapa de mixologie și cum am avut marea onoare de a juriza în proba specială de quick mixology care desemna cel mai Blogohoolic Cocktail.

Practic, noi cei din juriu, a trebuit să privim cocktailurile și precum juriul format din profesioniști în domeniu prezidați de Nora Smahelova și Marian Beke, dar și ca reprezentanși ai online-ului, analizând proprietățile cocktailurilor în lumea 2.0: shareabilitatea băuturilor, felul în care sunt marketate și viralitatea lor. Mai exact, cât de aspectuoase erau cocktailurile, cât de gustoase și cât de bine erau “promovate” de concurenți.

Etapa de Mixologie a constat în 4 probe: Shot Tails, Cocktail Concept, Jameson Perfect Serve şi Quick Mixology. Gazda evenimentului a fost nimeni altul decât Cosmin Tudoran.

[nggallery id=85]

Cei 9 concurenți înscriși în competiție au pregătit pentru membrii juriului cele mai interesante băuturi, în combinaţii creative de ingrediente precum: migdale cu rozmarin și piper roşu, infuzii florale de hibiscus și citrice, unt de arahide și sare, ardei roșu sau ciocolată neagră.

Inspirația lui Călin Ioaniciu, câștigătorul locului I, s-a regăsit în preferințele lui pentru bomboanele cu ciocolată neagră-amăruie, într-un cocktail Dark O’Cherry. Călin a folosit 50 ml de Jameson, în combinaţie cu 25 ml de lichior de cireşe, 10 ml sirop ciocolată amăruie, 10 ml fresh de lămâie, 15 ml de albuş de ou şi 8 ml de Unicub – un bitter foarte aromat.  A ales să folosească albuș de ou pentru textură, spumă, consistenţă şi pentru că nu alterează foarte mult aromele principale. Pentru garnish, Călin a păstrat ideea bomboanelor sale preferate, servindu-şi cocktail-ul alături de ciocolată,  o cireașă maraschino și fulgi de ciocolată neagră în formă de trifoi – sugerând originile irlandeze.

Twinkle Star este cocktail-ul cu care Marian Aldoiu a obținut locul al doilea în competiție, balansând dulceața siropului de caramel cu infuzii florale și busuioc proaspăt. Rețeta lui include: sirop de citrice, lichior de caise, suc de mere, sirop de caramel, busuioc proaspăt, fresh de lime, ceai infuzat cu flori de hibiscus, un strop de Peychaud bitter şi, desigur, un shot de 50 ml de Jameson, peste care a turnat şi Twinkle Star, un ingredient secret.

În cocktail-ul preparat de Alexandru Tudor – Bloom, s-au regăsit arome florale și citrice, care au scos în evidență notele specifice ale whiskey-ului Jameson. Pentru prepararea cocktail-ului creație proprie, Tudor a folosit: fresh de lime, suc de lămâie, sirop de zahăr şi de soc şi lichior de grapefruit. Ornamentul ales de el a fost compus din coajă de grapefruit şi trandafiri, fiind dublat şi de o mică surpriză, un balon cu heliu, eliberat în aer, pentru a simboliza convingerea sa – The Sky is the limit!

Cel mai mult m-a impresionat cocktailul celui care a câștigat premiul de cel mai Blogohoolic Cocktail,  Silviu Popa, care a pregătit o băutură numită “Irish Fusion“, inspirată din gastronomia fusion, care presupune un mix de arome irlandeze, mediteraneene și asiatice. Silviu a folosit un whiskey învechit cu o infuzie de rozmarin și piper într-un butoi de stejar, timp de o lună. Apoi i-a dat o aromă foarte fresh, de pin (cel puțin așa-mi transmiteau papilele gustative), și a asezonat tot dish-ul cu aspect asiatic adăugând niste migdale special prăjite în ulei, cu rozmarin și piper roșu. Un festin al simțurilor, vă spun. Am și zis atunci că ceva sublim n-am mai băut ca acel cocktail. Fotografia de mai jos e făcute cu telefonul și nu prea-i face cinste dar, împreună cu juriul format din bloggeri am decis că Irish Fusion a fost pe departe cel mai Blogohoolic Cocktail.

[nggallery id=84]

Prin urmare, topul celor mai buni mixologi de la Etapa de Mixologie, în viziunea bloggerilor a fost : Locul I – Silviu Popa, Locul II – Adrian Miron și Locul III – Romeo Mănăstureanu.

Mulțumim oamenilor faini de la Barmania și Fantazia PR pentru încă un eveniment frumos din seria de concursuri Barmaniada 2012, și pentru că au ales Blog de Bere ca parte a juriului și a ligii selecte a partenerilor media ai evenimentului.

 

The post Barmaniada 2012 – Etapa de Mixologie appeared first on Blog de Bere.

]]>
http://blogdebere.ro/evenimente/barmaniada-2012-etapa-de-mixologie.html/feed 0
Despre Barmaniada 2012 şi cum m-a fascinat arta cafelei http://blogdebere.ro/evenimente/despre-barmaniada-2012-si-cum-m-a-fascinat-arta-cafelei.html?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=despre-barmaniada-2012-si-cum-m-a-fascinat-arta-cafelei http://blogdebere.ro/evenimente/despre-barmaniada-2012-si-cum-m-a-fascinat-arta-cafelei.html#comments Wed, 21 Nov 2012 08:35:22 +0000 Alexandra Blas http://blogdebere.ro/?p=5312 Aseară am fost prezenţi la o altă etapă din cadrul Barmaniada 2012, cea în care cei mai talentaţi barista s-au întrecut în arta cafelei. Etapa de Barista a reunit concurenţi ce au demonstrat măiestrie în prepararea şi servirea cafelei, cât şi o cunoaştere avansată a culturii acesteia. Aceştia şi-au expus îndemânarea şi cunoştinţele în faţa ...

The post Despre Barmaniada 2012 şi cum m-a fascinat arta cafelei appeared first on Blog de Bere.

]]>
Aseară am fost prezenţi la o altă etapă din cadrul Barmaniada 2012, cea în care cei mai talentaţi barista s-au întrecut în arta cafelei. Etapa de Barista a reunit concurenţi ce au demonstrat măiestrie în prepararea şi servirea cafelei, cât şi o cunoaştere avansată a culturii acesteia. Aceştia şi-au expus îndemânarea şi cunoştinţele în faţa juriului prin prepararea şi servirea corectă a 4 espresso, 4 cappuccino şi 4 băuturi pe bază de cafea, într-un interval de 15 minute. Ca să vă faceţi o idee, s-au preparat şi espresso cu sirop de cătină, miere de salcâm (aparent cea mai puţin aromată) şi mango. Etapa s-a bucurat şi de prezenţa Norei Smahelova, membru certificat al juriului World Barista Championship, membru oficial al juriului Barmaniada.

Acum, eu tot nu reuşesc să-nţeleg de ce-i cafeaua cu arome fructate, florale sau alte d’astea, da’ cic-aşa ar fi fiţa. Şi poate-odată o să mă obişnuiesc şi eu. Recunosc, începusem să mă simt uşor prost când am auzit atâtea poveşti despre cafea şi cum se face ea, în condiţiile-n care, pentru mine, cafeaua-i de foarte puţine feluri: la ibric sau la filtru, decofeinizată sau nu, cu aromă de rom, vanilie sau, cel mai bine, fără nici o aromă. Self esteem-ul a crescut brusc când am auzit nişte dudui spunând că nu ştiu să facă o cafea la ibric. Adica, zău…

Cel mai important de menţionat este faptul că la Barmaniada am găsit un om care vorbea despre cafea cu aceeaşi pasiune cu care Chinezu vorbeşte despre bere; şi-i mare lucru, vă zic. Unde mai pui că m-a lăsat să trag cu ochiul cât a pregătit cel mai bun Irish Coffee pe care l-am băut vreodată.

Nu-i treabă uşoară nici cu cafeaua, asta pot să vă spun sigur. Am aflat că treaba-i complexă cu întregul proces, de la plantat, cules, prăjit şi râşnit, până la rezultatele pe care le cunoaştem. Iar puştiul ăsta cu care am vorbit (pe care nu ştiu cum îl cheamă, da’ ştiu unde lucrează :) ) m-a fascinat de-a dreptul când a dat-o-n metafore. Fiţi atenţi: ‘cafeaua este extraordinară: se naşte, moare şi renaşte pentru a muri din nou. Evident că nu-nţelegeam ce zice. Atât de evident, încât puştiul s-a prins după expresia feţei mele şi mi-a explicat cât să-nţeleg: cafeaua se naşte atunci când iese din pământ şi face primele boabe, moare când este culeasă, renaşte când este prăjită şi moare pentru ultima dată într-o ceaşcă. Atât de simplu şi-atât de frumos.

Etapa Barista s-a încheiat, iar cei trei câştigători sunt: Locul I – Alex Halchias, Locul II – Dan Ursan, iar Locul III – Silviu Popa. Felicitări celor mai talentaţi barista din ţară!

Photo: Etapa Barista s-a încheiat, iar cei trei câştigători sunt: Locul I- Alex Halchias, Locul II- Dan Ursan, iar Locul III- Silviu Popa. Felicitări celor mai talentaţi barista din ţară!

The post Despre Barmaniada 2012 şi cum m-a fascinat arta cafelei appeared first on Blog de Bere.

]]>
http://blogdebere.ro/evenimente/despre-barmaniada-2012-si-cum-m-a-fascinat-arta-cafelei.html/feed 4
Timp de două zile renunțăm la bere pentru cafele și cocktailuri la Barmaniada 2012 http://blogdebere.ro/evenimente/cafea-si-cocktailuri-cu-personalitate-la-barmaniada-2012.html?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=cafea-si-cocktailuri-cu-personalitate-la-barmaniada-2012 http://blogdebere.ro/evenimente/cafea-si-cocktailuri-cu-personalitate-la-barmaniada-2012.html#comments Tue, 20 Nov 2012 06:15:56 +0000 Sorin Neagu http://blogdebere.ro/?p=5292 Dacă la Etapa de Bere și Vin, Blog de Bere a fost partener media, la Etapa de Mixologie, Blog de Bere va fi prezent în juriu special, care va premia, printre altele, și cel mai Blogohoolic Cocktail. Așadar și prin urmare am marea onoare de a juriza cocktailurile fenomenale pregătite de concurenți - treabă grea, dar cineva trebuie să o facă și pe asta.

The post Timp de două zile renunțăm la bere pentru cafele și cocktailuri la Barmaniada 2012 appeared first on Blog de Bere.

]]>
Cea de-a patra ediţie BARMANIADA continuă provocările cu Etapele de Barista și Mixologie.

Marţi, 20 noiembrie, începând cu orele 20:00, la Palatul Ghika, cei mai talentați barista se vor întrece în arta cafelei, iar miercuri, 21 noiembrie, la aceeași oră, barmanii își vor demonstra talentul prin crearea și prepararea de cocktailuri inedite.

Ambele etape se vor bucura de prezența a doi invitați speciali, personalități recunoscute în industria bartending-ului european: Nora Smahelova, membru certificat al juriului World Barista Championship, și Marian Beke, barman și trainer internațional de renume. Cei doi invitați vor juriza competiția la nivel înalt, în calitate de membri oficiali ai juriului Barmaniada.

Dacă la Etapa de Bere și Vin, Blog de Bere a fost partener media, la Etapa de Mixologie, Blog de Bere va fi prezent și el în juriu, unul mai special, care va premia, printre altele, și cel mai Blogohoolic Cocktail. Așadar și prin urmare am marea onoare de a juriza cocktailurile fenomenale pregătite de concurenți – treabă grea, dar cineva trebuie să o facă și pe asta :D .

Sigur! Nu prea are legătură cu berea, dar respect prea mult meseria de barman ca să ratez așa ocazie. Plus că, după bere, cel mai mult iubesc cafeaua și-s pasionat și de magia cocktailurilor. Iar întrecerea celor mai buni barmani din țară chiar nu o puteam trece cu vederea, mai ales că am și eu în spate 6 luni de experiență ca barman. Poate n-am ajuns eu cel mai cel în perioada scurtă de activitate, dar am găsit un respect enorm pentru această meserie și am învățat enorm de multe despre cafea, bere și cocktailuri. Nu destul de multe, dar îndeajuns cât să-mi placă la nebunie și să doresc să asimilez mai multe cunoștințe. PS: glumeam în titlul – normal că vom degusta și bere :D .

Oricum, fiți fără griji, nu voi juriza fără un training serios înainte. Voi fi degustătorul cu o perspectivă fresh când vine vorba de gust, arome, echilibru și creativitatea prezentării – mai ușor de impresionat, dar și ușor de nemulțumit.

Cel mai strict voi analiza shareabilitatea cocktailurilor, online și offline. Prin urmare, pentru mine, cel mai Blogoholic Cocktail va fi cel care va puncta cel mai mult pe lista mea de categorii, că mi-am făcut deja un sistem de notare, ca să se vadă că-mi iau treaba în serios:

Pinstagramified Cocktail: voi analiza cât de frumos este prezentat cocktailul și ce șanse are să fie fotografiat și shareuit online;
SEO Cocktail: cât de unic și de ușor este de ținut minte numele cocktailului; cât de ușor se găsește pe google; cât de flashy și de atrăgătoare este denumirea;
Twitterrific Cocktail: voi analiza cât de mult ai povesti despre cocktailul respectiv pe platformele de blogging și microblogging, dar și cât de mult s-ar promova prin word of mouth;
King of Content Cocktail: aici contează conținutul, gustul, consistența și dacă ai bea mai mult de unul într-o seară de povești cu prietenii.

Voi puncta cu note de la 1 la 5 sau cu steluțe, în funcție de câte cocktailuri am degustat până la momentul respectiv :D . Am și marea onoare de a acorda personal premiul pentru cel mai Blogohoolic Cocktail la finalul etapei.

Etapa de Barista - marți, 20 noiembrie
Concurenții îți vor etala măiestria în prepararea și servirea cafelei, cât și cunoștințele lor despre cultura din jurul cafelei. Etapa va consta în prepararea și servirea corectă a 4 espresso, 4 cappuccino și 4 băuturi pe bază de cafea, într-un interval de 15 minute, și prepararea a două Irish coffee în 5 minute.


Etapa de Mixologie – miercuri, 21 noiembrie
Concurenții vor parcurge 3 probe: Shot -Tails, Cocktail Concept și Jameson Perfect Serve. Creativitatea în folosirea aromelor, metoda de preparare a cocktailurilor, cât şi prezentarea și servirea rețetelor proprii, va desemna cei mai buni mixologi.


Târg de bartending și cafea
Pe parcursul celor două zile ale competiției, Palatul Ghika va fi și gazda unui târg de specialitate dedicat pasionaților din domeniul bartending-ului. Alături de expunerile detaliate ale ofertelor de spirtoase, vizitatorii interesați de serviciile disponibile în industria HoReCa vor beneficia și de o prezentare de soluții logistice complete. Spre încântarea publicului, expozanții vor susține sesiuni speciale de cupping, degustări de cafea de origini, prezentări și recomandări de metode de preparare a cafelei pentru acasă.

În cadrul fiecărei etape, publicul va avea ocazia să experimenteze gusturi și arome unice, participând la demonstrații cu băuturi neconvenționale create la barurile special amenajate. Pasionații de cultura cafelei pot urmări live cum prepararea acesteia se transformă în artă și cele mai creative desene dau personalitate fiecărui cappuccino pregătit la barul special DonCafe. Iar cel mai nou trend în bartending, conceptul de shot tails, inventat de Jameson, va fi prezent și cu această ocazie, pentru a evidenția particularitățile mixologiei “separate”, prin savurarea succesivă a ingredientelor unui cocktail cu whisky.


Premii
La finalul fiecărei etape, concurenții vor fi premiați după cum urmează:
400 € – locul I, 250 € – locul al II-lea, 150 € – locul al III-lea.

Barmanul care acumulează cele mai multe puncte pe parcursul tuturor probelor de concurs va fi desemnat, la finalul competiţiei, “Barmanul Anului 2012 în România”. Barmanul Anului 2012 se va bucura de premiul cel mare, în valoare de 1000 € şi, mai ales, de şansa de a reprezenta România la Jameson Bartenders Ball 2013, în Irlanda.


Live
Competiţia va beneficia de transmisie live pe site-ul  www.barmaniada.ro


Organizatori: Barmania şi Tonka Soul Cafe
Eveniment susţinut de: Jameson, Doncafe
Parteneri: Astoria, MCE-Macchine per Coffee Espresso, AQUA Carpatica, Siropurile 1883, Hamilton Beach, Fantazia PR Boutique
Parteneri media: BeWhere!, Yuppy.ro, 9am, Metropotam, Realitatea.net, iQads, Barstein.ro, 24fun, Blog de Bere, Gastromedia, BlogEvent.ro, Radiolynx, Vipstyle, Afterhours, Tophospitality.ro

The post Timp de două zile renunțăm la bere pentru cafele și cocktailuri la Barmaniada 2012 appeared first on Blog de Bere.

]]>
http://blogdebere.ro/evenimente/cafea-si-cocktailuri-cu-personalitate-la-barmaniada-2012.html/feed 0