Federația Română de Rugby ne-a somat ieri la Stadionul Național de Rugby pentru un meci demonstrativ cu căpitanii celor 6 echipe participante la IRB Nations Cup, campionat ce are loc la București.  Auziseră ei căpitanii cum că bloggerii români sunt de temut, că-s aprigi luptători, spaima Carpaților, și voiau musai să joace un meci cu noi. Habar n-aveau ce-i așteaptă.

Așa-i că se citea frica pe fețele lor?!

Românul blogger e fair-play de fel așa că le-am propus să jucăm de-a latul terenului, că de-a lungul i-am fi alergat prea mult, iar băieții mai aveau și meciuri, cei drept mai ușoare, dar n-am vrut să-i sleim de puteri. Și ca să fim fair-play pân’ la capăt le-am pus centuri cu taguri, ca să nu-i placăm pe băieți, că nu voiam noi să se lase cu accidentări în tabăra lor.

N-au avut nici cea mai mică șansă…

… oricât s-ar fi chinuit să ne biruiască.

Urletul nostru de luptă, curajul cu care ne aruncam după minge indiferent de consecințe, modul în care rănjeam în fața morții, dar și strategia, necruțătoare cu adversarul, toate cumulate au reușit să-i cutremure pe cei 6 căpitani în așa fel încât victoria ajunsese un țel prea facil pentru noi – îi demoralizasem complet dinainte să începem cu adevărat lupta.

Priviți frica-n ochii adversarului! Era înmărmurit de frică.

Ne-am jucat cu ei… așa cum se joaca șoarecele cu pisica.

Dar am fost buni până la capăt, și la suflet și pe teren, și i-am lăsat să se odihnească în urma noastră. Asta așa, ca să le arătăm ce putem cu adevărat, și nici prin gând să nu le mai treacă vreodată să se întâlnească cu așa adversar atroce.

Mai rapizi decât Forest Gump!

Mai sprinteni decât Bolt.

La final nu știu cât a fost scorul, dar i-am lăsat să joace cu niște adversari mai demni, că se vedea de la o poștă că nu-s de nasul nostru ).  Toată baza în juniorii simpatici foc de la FRR, că noi deja eram praf și pulbere, dar măcar ei, viitorul rugby-ului românesc, să le arăte cum se joacă rugby.

Normal că am exagerat nițel, că la cât de “buni” am fost nu puteam chiar să vă povestesc adevărul gol-goluț. Ne-au alergat de ne-au sărit capacele și ei nici măcar nu se oboseau. Totul le venea instinctiv, totul le mergea strună, iar singurul efort pe care l-au făcut a fost să se abțină să nu ne bată – se chinuiau să nu înscrie, doar ca să păstreze o urmă de speranță în noi. Dar nici să fi scăpat de minge nu reușeau, că bloggerii adversari sau cei coechipieri erau leșinați toți mai în spate de atâta alergat. E greu Rugby-ul – mă rog, mult mai greu decât pare, iar mie-mi părea greu destul.

Totuși a fost o experientă senzațională să te afli pe teren cu legende ale rugby-ului internațional, iar cînd te uitai pe teren și vedeai ce adversari ai, ce coechipieri, creștea instant inima-n tine. Nu i-am recunoscut eu pe toți fără tricoul lor clasic de joc, dar ei sunt căpitanii echipelor de la IRB Nations Cup:

Nicolas Klappenbach (Uruguay), Filippo Cristiano (Emerging Italy), Alexander Voytov (Russia), Vasco Uva (Portugal), Santiago Gonzales Iglesias (Argentine Jaguars) și  Mihai Macovei (Romania), dar cu noi a jucat Daniel Carpo, singurul rugbist blogger cu cont de twitter de-acolo .

Le mulțumim cu drag pentru prezența lor acolo, pentru că au avut grijă de oasele noastre și pentru că-s oameni atât de faini. Vorba aia – real gentlemen that play a hooligans game. Mulțumim și Federației Române de Rugby pentru invitație și pentru mobilizare, dar și berii Stejar, că tot suntem pe blog de bere. Vă mulțumesc și vouă, draji colegi bloggeri, că iar m-am distrat fain cu voi.

Eu sunt și mai fericit, că m-am ales cu tricoul lui Daniel Carpo (doar mie-mi venea), dar și pentru că am reușit performanța de a fi cel mai înalt jucător de pe teren .

Ne vedem duminică, de la ora 20:00, la finala IRB Nations Cup, unde România va întâlni echipa Emerging Italy. Avem 10 invitații duble de dat, doar lăsați câte un comentariu și-s ale voastre.

HAI ROMÂNIA!

Toate fotografiile sunt făcute de Șerban Constantin  (www.serbanconstantin.ro).