Dar de cam 1 an lucrurile încep să se schimbe. Sau, cel puțin, așa mi se pare mie. Adică pe lângă faptul că în magazine găsim din ce în ce mai multe tipuri de bere și că avem un consum de bere de import din ce în ce mai mare (ceea ce, evident, duce și la scăderea treptată a prețurilor), îmbucurător este faptul că românii au dat de gustul diferit al altor sortimente de bere. Adică încep să înțeleagă că există și altă bere față de ce erau obișnuiți și că, mult mai important, acesta e doar începutul
Spre exemplu, hai să luăm Oktoberfest București, desfășurat săptămâna trecută. Din păcate abia duminică după masa am putut ajunge. Dar tot a fost bine pentru că așa am putut să aud concluziile unora dintre cei care au participat la târg, din partea brandurilor de bere. Și care toți, fără excepție, s-au declarat mulțumiți de cum a ieșit această ediție. Și pentru că au avut vânzare, dar și pentru că i-au bucurat interesul românilor pentru noile sortimente de bere. Am văzut și eu oameni care veneau cu sticla de bere goală în mână și îi întrebau pe cei de la stand ”de unde putem cumpara berea asta? Pentru că e foarte bună”. Ceea ce, firește, m-a încântat
De altfel, dincolo de aspectul financiar al festivalului, eu unul cred că aceasta este marele câștig: faptul că românii au făcut un pas (mic, e drept, dar pas) pe ”culturalizarea” în domeniul berii. Și că această frumoasă călătorie este abia la început