17 noiembrie 2017

Două spoturi de la Guinness despre alegerile pe care le facem în viață

Fără titlu

Te-ai întrebat vreodată care a fost cea mai importantă alegere pe care ai luat-o până acum în viața ta? Dar cea mai dificilă? Sau care a fost alegerea care ți-a schimbat viața în cea mai mare măsură?

Pornind de la ideile de mai sus și de la faptul că fiecare decizie, cât de mică, se poate dovedi una extrem de importantă, cei de la Guinness au realizat două spoturi prin care evidențiază momentele cheie în viața a doi sportivi. Și pentru că este pe cale să înceapă Cupa Mondială de Rugby, ce sport mai bun ar fi putut fi ales pentru a servi drept context?

În 2009 rugby-istul Gareth Thomas a mărturisit public că este gay, recunoscând că cea mai mare temere a sa a fost ideea de respingere din cauza orientării sexuale. Primul sport Guinness se numește „Never alone” și povestește atât despre decizia luată de Gareth în acel moment cât și despre susținerea pe care acesta a primit-o din partea colegilor săi de echipă.

Cel de-al doilea spot îl prezintă pe Ashwin Willemse, un sportiv crescut în ghetourile din Caledon. În urma unui meci de rugby, Ashwin a renunțat să mai fie dealer de droguri și a decis să urmeze o carieră serioasă în sportul său favorit. Plecând de la această poveste, spotul Guinness poartă numele de „The Right Path„.

Acum că ai urmărit materialele de mai sus, tu care crezi că a fost cea mai importantă alegere pe care ai făcut-o vreodată?

Despre Alexandru Ion

Nu cred că există "un moment potrivit" pentru a bea bere; ci doar o bere potrivită pentru fiecare moment. Scriu pe malaezu.ro, sunt student la comunicare și un entuziast când vine vorba de filme.

Un comentariu

  1. Când aproape în fiecare zi iei astfel de alegeri, e greu să faci o ierarhizare…

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*