24 octombrie 2017

Ce-ai face dacă ai fi bloggerul care testează berea din #UrzealaBloggerilor?

Cred că nu mai e o noutate că pe 13 aprilie a început al cincilea sezon din Game of Thrones (sau Urzeala Tronurilor, cum e tradus în limba română) la HBO. Am pornit cu ocazia asta o provocare pentru bloggeri, care se ascunde sub hashtagul #UrzealaBloggerilor.

Practic, facem un recensământ, să vedem ce bloggeri vor să se alăture echipei #UrzealaBloggerilor. Provocarea (care reprezintă și, dacă vreți, biletul de înscriere) e să să scrii un articol pe blogul tău în care să ne spui cărei case din Game of Thrones i-ai aparține, dacă ai putea juca în film. Și după ce ne spui în ce familie te-ai încadra, ne-ai putea zice și ce personaj ai vrea să fii. Poți să-ți alegi un personaj deja existent într-una dintre familii sau poți să-ți pui imaginația la contribuție și să inventezi tu un personaj, fix așa cum vrei tu să fie. Ai timp să faci asta până pe 24 aprilie, iar după ce scrii, lasă un comentariu la acest articol cu link-ul, ca să știm și să te trecem pe listă.

Mai mult, aici e un concurs pentru cei care se înscriu în #UrzealaBloggerilor, iar marele premiu e o excursie pentru doi la Amsterdam.

Despre Cristian Florea

Sportiv pasionat de Social Media şi WordPress. Project Manager la Sport Local.

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*