13 decembrie 2017

Festivalul Oktoberfest începe pe 3 septembrie la Brașov

oktoberfest-brasov-9-septembrie-2011-poze-blogdebere (19)

Pregătirile pentru cel mai mare festival al berii de la Braşov, Oktoberfest, sunt pe ultimă sută de metri, iar organizatorii se grăbesc ca până joi, când se va da startul la distracție, totul să fie ca la carte.

Cea de-a şaptea ediţie a Oktoberfest începe cu o paradă cu trăsuri, cai şi ponei, iar timp de 11 zile, până pe 13 septembrie, braşovenii şi turiştii care vor ajunge pe Arena Sportivă „Ion Ţiriac“ vor avea parte de multă bere, concursuri şi surprize. Organizatorii au amenajat pe Arena Sportivă un cort de 3.800 mp cu o capacitate de 5.000 de persoane la mese, cărora li se pot adăuga alte 5.000 de persoane în afara cortului, în spaţiile special amenajate.

Iubitorii de bere şi distracţie vor fi întîmpinaţi şi în acest an de mascotele festivalului, unchiul Hans şi cerbul Cornel, ambii având o înălţime de peste doi metri. Important de ştiut este că intrarea la festival este liberă.

Parada carelor cu bere va porni din faţa Primăriei şi va străbate oraşul până la cortul de pe Arena Sportivă. Butoaiele cu bere proaspătă vor fi încărcate în căruţe trase de cai, iar câţiva copii vor însoţi alaiul în două trăsuri trase de ponei.

„Ca în fiecare an, o să ne distrăm foarte frumos la Oktoberfest pentru că vom începe cu marea paradă, joi, de la ora 15.00, unde vom avea două fanfare şi 14 trăsuri, dintre care cele mai simpatice vor fi două minitrăsuri pentru copii, trase de ponei. În paradă, în premieră în acest an, o să avem un kart în care va fi adus ciocanul, care ciocan va fi folosit pentru a da cep butoiului de bere aflat pe scena Oktoberfest, dând astfel drumul la 11 zile de petrecere pe Arena Sportivă”, a spus Anemona Hermeneanu, directorul evenmentului.

De la festival nu vor lipsi premiile şi surprizele. Ca în fiecare an, va fi desemnat Regele Berii, care va fi încoronat în ultima zi a festivalului, premiul constând într-un dozator de bere ce va fi montat la locuinţa lui timp de o lună. De asemenea, va fi desemnată şi Miss Heidi, care va primi o ladă de zestre, Miss Oktoberfest care va primi atâta bere câtă poate duce, precum şi Miss Popularitate, care va pleca şi ea cu premii pregătite de organizatori şi sponsori.

Ca o noutate, la această ediţie organizatorii au introdus, pe lângă berea la pahar de 400 ml, la preţul de 4,5 lei, şi berea la halbă de un litru care se va vinde cu 9 lei. Bucătarii vor pregăti cârnatul XXL, cu o lungime de 58 cm, într-o chiflă de 50 cm.

Oktoberfestul braşovean a început în anul 2009 şi a ajuns de-a lungul timpului cel mai mare eveniment de acest gen din România. La festivalul braşovean al berii va fi prezentă şi o delegaţie a Clubului Exportatorilor Bavarezi, care va participa la deschiderea expoziţiei de tehnologie „Made in Braşov„, amenajată în apropierea Arenei Sportive, pe terenul de sport al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”.

Made in Braşov” se deschide vineri 4 septembrie, iar expoziţia care prezintă potenţialul economic al Braşovului, poate fi vizitată până duminică 6 septembrie. Intrarea este liberă. Expoziţia este organizată de Clubul Economic German.

Despre Alexandru Ion

Nu cred că există "un moment potrivit" pentru a bea bere; ci doar o bere potrivită pentru fiecare moment. Scriu pe malaezu.ro, sunt student la comunicare și un entuziast când vine vorba de filme.

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*