21 august 2017

Consumul moderat de bere poate ajuta la îmbunătățirea digestiei

Bere si ingrediente

Berea, consumată în cantități moderate, turmericul și piperul negru au fost incluse de nutriționiști în categoria alimentelor care ar putea îmbunătăți digestia. Turmericul și piperul negru conțin substanțe care pot favoriza buna funcționare a sistemului digestiv al organismului. Berea consumată moderat poate fi de ajutor în procesul de digestie datorită fibrelor solubile pe care le conține, acestea având o influență pozitivă în tranzitul intestinal.În cifre, 300 ml de bere pot conține până la un gram de fibre solubile.

Un consum moderat de bere poate îmbunătăți digestia

Medicii specialiști atrag atenția asupra faptului că buna funcționare a sistemului digestiv are efecte directe asupra a trei factori vitali pentru organism: greutatea corporală, imunitatea și reglarea metabolismului, de aceea este foarte important să îi menținem sănătatea și buna funcționare. Alimentele pe care le consumăm joacă un rol cheie într-o digestie sănătoasă. Specialiștii includ în categoria alimentelor benefice pentru sănătatea sistemului digestiv și lichidele bogate în fibre, precum berea, consumată în cantități moderate.

”Un pahar de bere consumat după o masă mai copioasă sau după mâncăruri mai grase, poate acționa benefic asupra întregului organism având un rol în îmbunătățirea digestiei. Un consum moderat al acestei băuturi-aliment ar putea aduce beneficii organismului, contribuind la asigurarea unui tranzit intestinal corespunzător. Concret, fibrele pot stimula secreția de acid gastric, pancreatite, enzime, gastrină și colecistochinină, substanțe nutritive necesare pentru stimularea tranzitului intestinal corespunzător”, a declarat Dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Specialiștii atrag atenția că secretul pentru obținerea unor efecte benefice organismului constă în moderație, nutriţioniştii recomandând un consum de 330 ml în cazul femeilor și 660 ml în cazul bărbaților.

Turmericul poate menține sănătatea sistemului digestiv

Turmericul (un condiment extras din rădăcina plantei de Curcuma longa), este un remediu natural care poate sprijini hrănirea bacteriilor prietenoase ale sistemului digestiv. Condimentul conține anumite substanțe active numite curcuminoide cu efecte antioxidante, antiinflamatorii și anticancerigene. Nutriționiștii recomandă consumarea turmericului (o linguriță) diluat într-un pahar cu apă călduță.

 Piperul contribuie la o digestie corespunzătoare

Specialiștii în nutriție recomandă ca piperul negru proaspăt măcinat să fie folosit la prepararea mâncării. Studiile internaționale făcute pe această mirodenie arată că piperul negru poate îmbunătăți digestia și stimulează imunitatea. Principala sa substanță activă, piperina, poate îmbunătăți digestia, poate ajuta la reducea nivelului de grăsimi în sânge și are proprietăți antioxidante. Piperul crește nivelul secreției de acid din stomac, ajutând astfel sistemul digestiv al organismului. Crampele și balonarea sunt doar două dintre simptomele unei funcționări defectuoase a sistemului digestiv pe care piperul le combate.

Despre Alexandru Ion

Nu cred că există "un moment potrivit" pentru a bea bere; ci doar o bere potrivită pentru fiecare moment. Scriu pe malaezu.ro, sunt student la comunicare și un entuziast când vine vorba de filme.

3 comentarii

  1. Alida Macarie

    Poate sunteti interesati de o metoda noua de fabricat bere la domiciliu,de provenienta americana.Sotul meu si-a dorit asta dar din pacate nu a mai apucat,Si-a adus instalatia din SUA.Instalația este compusa din 2 butoiașe speciale de câte 15 l cu tot ce e necesar pe lângă,adica furtune,alcoolmetru,chiar si capsator plus cateba pungi de dopuri.. Pachetul conține 2 kit-uri cu ingrediente naturale necesare pentru fabricarea berii(care se pot procura pentru a fi folosite la urmatoarea sarja,de aici din tara,kit-urile fiind necesare pentru a sti ce materii prime anume sa foloseasca si in ce cantitate) .De asemenea aveți și instrucțiunile de fabricație aferente

  2. Alida Macarie

    Berea rezultata e deosebita..si la indemana tot timpul :)

  3. Dacă ar știi toate astea și cei care văd doar lucrurile negative ale consumului de bere… Mulțumim pentru informații!

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*